Un spectacol puternic, enervant pe alocuri. Tinerii actori fac un joc bun, Maia Morgenstern pare uneori de pe altă planetă, nu în sens bun sau rău, pur şi simplu are un aer diferit. Punerea în scenă nu are defecte. Dar m-am cam săturat de subiectele astea. Vreau ceva nobil. Sau măcar ceva doar amuzant. Toate tragediile astea, toată mizeria arătată; parcă e o modă. Sigur că se şi râde la spectacolul acesta dar amar. Nu mai vreau piese care să-mi arate cât de strâmbă e societatea, cât de grotesc e divertismentul TV, cât de coruptă e politica.
Pe de altă parte percepţia asupra unui spectacol nu depinde doar de starea în care mă aflu când îl văd, ci şi de starea când scriu. Dar eu zic aşa: dacă nu m-am plictisit e de bine. Iar la această piesă nu m-am plictisit deşi am văzut-o fără sonorizarea cu care se joacă de obicei.
Am auzit şi păreri conform cărora şi plictisul e o stare de apreciat, dacă regizorul ti-o provoacă voit. Ei bine, am toleranţă scăzută la plictiseală dar sunt mereu gata pentru experienţe noi.
“Toţi oamenii joacă roluri, în afară, poate, de unii actori.” Eugene Ionesco
