Spectacolul e susţinut exclusiv de rolul făcut de Marius Manole. Şi Rebengiuc mi-a placut deşi nu sunt fan. Subiectul în sine e destul de interesant, profund, deşi mă gândesc că aduce neajunsuri rasei canine. E vorba de un experiment (era să zic că e vorba de un câine, tocmai din cauză că felul în care joacă Manole atrage toată atenţia). Un ilustru profesor face un transplant unui câine tomberonez care îl transformă pe acesta din urmă într-un om, unul cam primitiv. Primul act se încheie cu complicata operaţie concepută foarte haios de regizor, dar actul doi începe şi mai bine – este prezentat aproape genial modul în care a decurs transformarea. Apoi lucrurile iau o întorsătură destul de neplăcută. Cum Moscova era în plină tranziţie spre comunism, omul care fusese câine devine un comunist agitat ce se ridică împotriva creatorului său care era burghez şi în plus locuia în 7 camere. Marele ghinion al “câinomului” e că transplantul i se face de la un beţiv scandalagiu, moştenindu-i aceluia toate viciile, care nu fac deloc o combinaţie bună cu apucăturile lui de câine vagabond. Din rău în mai rău se ajunge totuşi la un final fericit.
Amuzant, trist… mie mi-a plăcut.
